1. În raza zilelor de mîini
Vedem o viata noua
Scaldata-n sute de lumini
Necunoscute noua.
2. Privind luminile ceresti
În noptile senine
Zburam din grijile lumesti
În sferele divine.
3. Si admiram tacerea lor
Adînca, trecatoare
Ce-nalta tot ce-i muritor
Spre lumi nemuritoare.
4. Dar ce putem cuprinde noi
Din tot ce n-are margini
Cînd mintea noastra de noroi
E-o carte fara pagini.
5. Ce poate sa-nteleaga ea,
Materia greoaie,
Cînd forta din atom, din stea
E suflet de vapaie.
6. Dar toate nu-s închipuiri
Iluzii dulci, desarte,
Ce ne hranesc cu amagiri
Purtîndu-ne spre moarte.
7. Ne credem fata de ceilalti
Mai mari în trup, cuvinte,
Nu ne vedem ca înselati
Suntem de-a noastra minte.
spiritul:
8. Sarmane om ce crezi ca esti
Sau reprezinti aice,
Ai încercat sa te privesti
În Eul tau novice?
9. Nu mlastinile ce te-au prins
Sunt locurile tale,
Desi în ele te-ai deprins
Ca orice animale.
10. Si animal de-ai fi, la fel,
N-ar fi prea mare gîndul,
Dar vezi, tu esti mai rau ca el,
Caci prea iubesti pamîntul.
11. Prea esti robit de griji, nevoi
Si toate cele false,
Tinîndu-ti trupul în gunoi
Si sufletul în fase.
12. Apoi tu singur esti surprins
Ca soarta ti-e amara.
Te zbati si-apoi te dai învins
Satul de-a ei povara.
13. Dar sa te-ntrebi vreodata, tu
De cauza pieririi,
Nici gînd. Ba chiar pretinzi ca nu
Exista Tatal Firii
omul:
14. Nu-i nimeni mai presus ca eu
În lumea asta mare.
Nu-i soarta si nici Dumnezeu
Ci totu-i întîmplare.
15. Minciuna-i cine m-a facut,
Rusinea mi-a dat corpul
Si mi-am facut din prima scut
Si din secunda scopul.
16. Nu cred decît ce simt si vad
Cu simturile mele.
Încolo-i moarte si prapad,
Pustii numite stele.
17. Ce-mi pasa mie ce-oi mai fi
Cînd voi intra-n tarîna.
Caci tot ce ma-nconjoara aci
Spre dulci placeri ma mîna.
18. Ce sa pricep eu din ce e
Divinitate, spirit,
Cînd trupu-mi are tot ce vrea
La ce bun sa-l mai irit.
19. Si ce folos sa-l umilesc
Cu rugaciuni, iluzii,
Cu care-adesea se hranesc
Schilozii, orbii, surzii
20. Eu, slava cerului-s întreg
Nu-mi pasa ce fac altii.
Eu stiu din viata ce s-aleg
Si fara inspiratii.
prezentatorul:
21. Cam astfel îsi cuvînta el
Mintindu-se pe sine
Sarmanul om fara de tel,
Pierdut printre ruine.
22. Dar toate au si un sfîrsit
Cu rostul lor integru
Ce vine-adesea negîndit
Cu tot cortegiu-i negru.
23. Din omul nostru-asa semet
N-a mai ramas nimica,
Din contra, nu-i nici îndraznet
Sa-si stapîneasca frica.
24. Caderea-i brusca-l zdruncina
În simturi asa tare
Ca-ntîia data se-ntreba:
Sunt viu, mai sunt eu oare?
spiritul:
25. Existi epava, biet nebun,
Ai fost tu viu vreodata ?
Mai mult e de prisos sa-ti spun
Vestiri ce nu te-mbata.
prezentatorul:
26. El stete-o clipa încremenit.
Parc-auzi o voce,
Dar capul îi paru traznit
De bulgari grei de roce.
omul:
27. Eu sufar? Deci exist? EU sunt?
Cui sa-ndrug rugamintea?
Iertare cer! Loveste crunt,
Dar nu-mi lua si mintea!
28. Mai lasa-ma, vreau sa repar
Greselile facute.
Acuma simt cerescul har
Ce poate sa m-ajute.
spiritul:
29. Iertat esti, dar pacatu-l tragi,
Caci altfel uiti prea iute.
Promisiuni grabite, vagi,
Nu-i nimeni sa le-asculte.
omul:
30. Ucide-ma, doresc sa mor,
Trazneste-ma acuma,
Îti cer un foc ucigator,
Îndura-te, sunt huma.
31. Nu pot sa mai suport, n-auzi?
Calvarul asta groaznic.
Termina-l, ce ma tot acuzi
Ca-s mîndru si obraznic.
32. Sau poate... -ntr-adevar nu esti...
Vai, mintea mi se pierde.
M-afund în goluri pamîntesti
Si nimeni nu ma vede.
spiritul:
33. Hei omule, nu esti deprins
A suferi-n tacere
Si-n loc sa scapi, înca te-ai prins
Pe-un nou drum de durere.
34. Dar Domnul viata nu ti-o ia
Cînd ti-e mai tulburata,
Ci-ti cere sa revii în ea
Cu mintea luminata.
35. Tu nu esti, ai uitat, asa-i,
Materia-i de vina,
În ea te prinzi cu tot ce ai
Din opera Divina.
36. Dar iata-asculta tot ce-ti spun
Si crede-adînc în ele
Îti voi vorbi de tot ce-i bun,
De infinit, de stele.
37. De viata ta de pe Pamînt,
De dor si de iubire,
De-al sufletului tau avînt,
De-a omului zidire.
38. Cînd totu-ngramadit era
În sine, unitate,
Cînd pacea vesnica domnea
În tainica cetate.
39. Cînd timp si spatiu nu putea
Sa-nchege zi si noapte,
Cînd frig si cald nu se simtea,
Nici nastere, nici moarte.
40. Cînd totul nu era nimic
Nimicul era totul
Cînd necuprinsu-atît de mic
În el pastra pivotul
41. Acesta singur se misca
Pornit de-un dor de duca
Si-n juru-i totul se schimba
Vibrînd ca o naluca.
42. Atunci dintr-însul s-au desprins
Frînturi nenumarate
Împrastiindu-se-ntr-adins
Sa miste tot, departe.
43. Vîrtejul astfel se nascu
Croindu-si drum în mare
Si forta lui mereu crescu
Din ce în ce mai mare.
44. Si se-ncuiba atît de strîns
În sîmburele-atomic
Ca-l ridica la rang de ins
Eternul Cosmogonic.
45. Puteri imense detinînd,
Pe sine se preface
Si-n jur vecinii adunînd
Imense blocuri face.
46. Si-n fierbinteala de miscari
S-aprind si-alerg prin spatiu,
În grupuri ce-si resorb din zari
Viata si nesatiu.
47. Si-apoi mereu s-au tot ivit
Prefaceri complicate,
Umplînd tot spatiul infinit
Cu lumi frumos grupate.
48. Sunt universuri ce roiesc
În ritmuri minunate
De-armonioase legi ceresti
Conduse si-nzestrate.
49. Fiinte-organizate apoi,
În ele nasc navalnic
Dînd lumi de spirit si noroi
Cu trai maret si jalnic.
50. Cugetatoarele cînd vin
Gîndirea ia fiinta
Nascînd pe rînd sub scut divin
Iubire si credinta.
omul:
51. N-am înteles înca deajuns
Din cele spuse, frate,
Cam unde-o fi Cel nepatruns
Ce-n mîna tine toate ?
spiritul:
52. Asteapta, ai rabdare-un pic,
Nu-i treaba prea usoara.
Cînd eu te-ntreb cîte ceva
Raspunde-mi într-o doara.
53. Si-atunci tu însuti vei afla
Raspunsul chiar în tine.
Privind adînc, gîndirea ta
Te va-ndruma spre bine.
54. Cînd flori de gheata cad de sus
Re-mpodobind natura,
Prinzînd din zbor un fulg, ce-ai zis
Cînd i-ai vazut structura?
omul:
55. Ce forta-n stea de prefacu
În fin balon de apa?
Nu spui nimic, n-ai viata tu,
Sau vocea ta îmi scapa ?
spiritul:
56. Nimic, desi ar fi ceva,
Îti trebuie-ndrumare.
Te-oi ajuta, caci vrerea ta
E-o forta foarte mare.
57. Ma bucur ca n-or fi-n-zadar
A mele straduinte,
Voi mai aprinde înc-un far
În calea biruintei
58. Te voi urma oriunde-ai fi
Voi sta cu tine alaturi
Si orice piedici s-or ivi
Vei sti sa le înlaturi.
59. Deci, iata calea, poti sa pleci
Ai mult de mers, o viata.
Dar nu uita, prin orice treci
S-asculti a mea povata.
prezentatorul:
60. Si a plecat plin de curaj
Si de nadejdi, de vlaga,
Sa vada ce fel de miraj
Formeaza lumea-ntreaga.
61. Ajunge-n munti, privi uimit
A codrilor destine,
”Sa urc, desi sunt obosit,
Mi-e dor de înaltime.”
62. Suind, de ploaie fu cuprins,
”Ce baie minunata!
Si oboseala am învins
Si aerul ma-mbata.
63. Ce fericit as fi aici
Sa duc o viata-ntreaga
Cu oi si cîini, cu oameni mici
Ce stiu sa ma-nteleaga.
64. Sa vad de sus întinsul larg
Cu rasarit de soare
Dup-a-naltimilor catarg
Sa-mi port gîndirea-n zare.
65. Spre lumi de aur si de vis,
Spre stele sclipitoare,
Ramîn aici, e paradis
Si farmec si splendoare.
66. Dar ce pacat ca n-am aripi
As trece peste creste,
Peste paduri si peste rîpi
Ca soimul din poveste.”
67. Dar dintr-odata-un vînt purta
Un zumzet de motoare,
Privirea-i trista se-ndrepta
Spre-un punct lucind în soare.
68. Paru ca e un animal
Ca toate celelalte,
Dar nu, e-un monstru de metal
Purtat de forte-nalte.
69. Ce dor îi mina-atît de sus?
Sau frica li-e de munte?
Sarmanii, stiu ei ce-au ajuns
De zbor atît de iute?
70. Dar ce-i, au ametit, cobor?
Vai, groaznic, cad în vrila!
O, Doamne, fii îndurator
Si ai de dînsii mila.
71. Ca un bolid, venind în jos
Cu viata-ntrînsul înca
Cu zgomot surd si fioros
Gigantul intra-n stînca.
72. Cutremur, groaza, totul praf
O masa fara forma,
Oroare, flacari, asta-i jaf
Si nicidecum o norma!
omul:
73. De ce Stapîne i-ai rapus
Cînd se-naltau spre tine?
De ce cu foc i-ai mai distrus
Si tocmai lînga mine ?
74. De ce nu mi-ai lasat prilej
Sa-i vad macar la fata?
De ce opresti cu-asa vîrtej
Cea mai superba viata?
75. O, sufletul îmi e ranit!
Esti crud, prea crud parinte,
De azi regret ca te-am iubit,
Mai mult ca înainte !
76. Ma duc departe, nu mai vreau
Sa mai aud de nimeni
Te-am smuls din piept, nu te mai iau,
Ramîn doar eu cu mine.
prezentatorul:
77. Si s-a tot dus, a coborît,
Si muntii, si-al lui suflet,
A mers si-a mers, c-a coborît
De foame si de umblet.
78. ÎI prinse noaptea-ntr-o vîlcea
În mijloc de padure,
O toropeala-l napadea
Si somnul da sa-l fure.
79. Dar din tufisu-alaturat
Doi licurici sclipira,
Privi la ei cam încurcat
Si-un gînd adînc îl fura.
80. Prea mari, rotunzi si prinprejur
Stiu bine ca nu-s ape,
Deci nu-s insecte, pot sa jur
Ah, Domnul sa ma scape !
81. O cruce-n graba îsi facu
Si-un pas-napoi se dete,
O cioata-l sabota, cazu.
Se ridica, i-e sete.
82. Sudoarea rece-l napadi
Si-o sterse de pe frunte,
Se-ntoarse, nu putea-ndrazni
Pericolul sa-nfrunte.
83. Da buzna, fuge obosit
Lovindu-se de arbori,
Un gol... de-acum s-a ispavit...
E moarte fara martori
84. Doi licurici, nu spui nimic
Fulg moale de zapada?
M-afund, ma pierd si-atît de mic
Nu-i nimeni sa ma vada ?
85. Cam unde-o fi Cel nepatruns
Ce-n mîna tine toate?
Eu viu...? Iertare, ce-am ajuns?
Sunt eu? Mai sunt eu poate?
86. O, Doamne-ncep sa te-nteleg,
Vad mîna ta oriunde.
De ochiul tau perfect, întreg
Nimic nu se ascunde!
87. Asa de jos m-ai aruncat
Si am ramas tot teafar,
Ba prin cadere m-ai urcat
Mai sus, ca pe-un luceafar.
88. Ce rau îmi pare c-am gresit,
Nu-s vrednic de-a ta mila,
Dar jur ca tot ce mi-e sortit
Sa nu-mi mai cada sila.
spiritul:
89. Asa-i cum zici. M-ai înteles,
Te-ai desteptat din tina,
De aceea-n lume-ai fost ales
Sa raspîndesti lumina.
90. Asculta deci ce-ti spun acum
E-a vietii noastre baza,
Tu s-o arati mereu pe drum
La cei ce vor s-o vaza.
91. Exemplele ce ti le-am dat
Sunt doua mari extreme,
Cristal si om evoluat
A firii teoreme...
92. Materia dintru-nceput
Avu într-însa spirit
Caci altfel n-ar fi conceput
Nimic din al ei merit.
93. Si-aceasta forta-n infinit
Sa se re-ntoarca tinde,
Cînd misiunea si-a-mplinit,
Nimic n-o mai cuprinde.
94. Se-nalta lin pîna la El
Formînd un tot cu Dînsul
Atotputernic în eter
Si peste-ntreg cuprinsul
95. Fiinta destinata dar
Sa duca-n cer fluidul,
E supraomul legendar
Ce-nfrunta adesea vidul
96. El nu-i ca voi, greoi si dur
Cu forme grosolane,
Ci e subtil, cu suflet pur
Si simturi diafane.
97. Iesind demult de printre voi
Din planul suferintei,
El soarbe-n lumea de apoi
Paharul biruintei.
98. Dar biruinta contra lui
L-aduse-n sfere line,
Aici, în viata unde nu-i
Nici jale, nici suspine.
omul:
99. Si ce-as putea sa fac s-ajung
Si eu în lumea-aceea?
Ce-ar trebui din corp s-alung
Sa aflu si eu cheia?
spiritul:
100. Mai ai a trece multe punti
Prin vietile din cale,
Cu gînduri grele multe frunti
Vei mai scalda-n sudoare.
101. Dar daca vrei sa-ti mai scurtezi
Calvarul dinainte,
Ridica-ti sufletul si crezi
În taina celor sfinte.
102. Si cînd ca spirit vei fi iar
În planuri mai înalte,
Continua-ti de-acolo chiar
Lucrarile lasate.
omul:
103. Cum Doamne, iar nu înteleg
Fiind asa departe,
Cum as putea sa mai dezleg
Problemele-ncarnate ?
spiritul:
104. Sarmane lut, tot lut ramîi,
O trista închisoare,
Nu lasi pe nimeni între vii
Decît atunci cînd moare.
105. Sarmane lut, sarmane om
Ce vezi nu-ti vine-a crede,
Desi ti-e dat sa vezi si-n somn
Ce ochiul tau nu vede.
106. N-ai observat tu de cînd esti
În viata ta desarta
Atîtea supraomenesti
Puteri ce-n ea le poarta ?
107. Nu, e zadarnic ce am spus
Deoarece nu se poate.
Te iau cu mine, vino sus
Sa vezi de-acolo toate.
108. Asa, vezi trupu-ti adormit,
Sa n-ai grija de spatii,
El va trai ca adormit
Si-l vor pazi savantii.
109. Oricît ne vom îndeparta
Fluidu-ti se va-ntinde
Si corpul tau va imprima
Ce-n tine va cuprinde.
omul:
110. Ah, am scapat ca din mormînt
Si-acum plutesc în slava,
Ce ma retine de pamînt
E pulbere si pleava.
111. Cît as mai vrea sa nu ma-ntorc
În casa înselarii..
Sînt pur. Ce-as mai putea sa torc
La faptele-ncarnarii?
112. Aici e-atîta adevar
Si vraja si lumina
Ca n-ar încape fir de par
Din lumea cea straina.
spiritul:
113. Te-nseli, fiind cu mine vezi
Mai mult decît ti-e firea.
Dar tu de-acum evoluezi
Si capeti mîntuirea.
114. Eu te ridic spre Dumnezeu
Sa-ti deie El lumina.
Iar tu vei coborî mereu
Sa lupti cu-a lumii vina.
omul:
115. Dar ce-am facut eu, pentru ce
Atîta ispasire ?
spiritul:
Priveste-acolo, vezi ce e
Cu-acea îngramadire ?
omul:
116. Da, vad barbati viteji luptînd
Sa-si apere pamîntul
Si mai zaresc copii plîngînd
Cum iarna plînge vîntul.
117. Si în mizerie ei cresc
Si-ajung la închisoare.
Straini cu rîndul jefuiesc
O tara-ajunsa-n floare.
118. Si prigoniri se tot succed
Biserici, scoli sînt arse.
Familii se corup, se pierd
Prin fel de fel de farse.
119. Iar sus pe tron un dictator
Nu stie ce-i cu dînsul.
Manînca vietile celor
Ce n-au credinta-ntr-însul.
spiritul:
120. Ce soarta crezi ca si-a creat
În alte existente?
Sa fie vesnic sfarîmat
De-a umbrei lor prezente.
121. Si-n urma cînd va ispasi
Pedeapsa cuvenita
El însusi va re-nsufleti
Credinta urgisita.
122. Se va regenera din nou
Pe culmi ametitoare
Din al trecutului ecou
A spiritului floare.
123. Asemeni, tu ai patimit,
Dar azi e pe sfîrsite.
De mii de ani te lupti cumplit
Cu doruri ne-mplinite.
124. Mai totdeauna, în zadar
Te zbuciumai în ele,
Desi treceai ca un fugar
Prin piedicile grele.
125. Dar vezi, nu poti sa pretuiesti
A binelui placere
De n-ai prilej sa te lovesti
Cîndva de vreo durere.
126. Caci din durere esti nascut
Si-ti porti în ea fiinta
Nici pentru suflet n-ai un scut
Mai sfînt ca suferinta.
omul:
127. O, de copil le-am încercat,
Cînd asta, cînd cealalta,
Dar niciodata desteptat
N-am fost de-a lor rasplata.
128. Degeaba prin vis de-am banuit
Ce-nseamna a lor prezenta
Atunci cînd trupul adormit
Iesea din existenta.
spiritul:
129. Da, visul. Si-ai visat în vis
Vreodata dorul sortii ?
omul:
Fireste, din al lui abis
Vorbeam chiar si cu mortii.
130. Ma-ntelegeam cu fratii mei,
Cu sora, cu bunica,
Desi din vocea lor de zei
Nu se-auzea nimica.
131. În schimb, cuvîntul meu era
Atîta de puternic
Ca-n juru-i totul se trezea
În groaza si-ntuneric.
132. Paream ca strig: cine-a-ndraznit
Sa spuna ca e moarta?
Fiinta care am iubit
Nu moare niciodata!
spiritul:
133. Perfect, stiam ca tu esti
Cel indicat de soarta
Sa duci lumina unde nu
Se vede-a vietii poarta.
134. Tu stii? Nu tuturor li-e dat
Sa vada-n lumea noastra.
Desi li se deschide larg
A visului fereastra.
135. Asta e legatura lor
Cu-adevarata viata
Prin ea, cu drag noi dam celor
Ce cer vreo grea povata.
136. Si cînd în lumea noastra, voi
Murind, va pierdeti corpul,
Va nasteti iarasi printre noi
Sa va refaceti corpul.
137. Dar, daca grele încercari
V-apasa, -un plan nemernic
Va cereti pentru ispasiri
Un nou calvar puternic.
138. Si dupa gravitatea lui
Voi însiva alegeti
Sa puneti capat gîndului
Ce nu vi-l întelegeti.
139. Si dupa ce v-ati re-ncarnat,
Materia orbeste
Si-n noul drum ce v-ati luat
Mai rau va rataceste.
140. Începeti prin a va cîrti
Aproapele si sfintii
Apoi, nebuni, va nimiciti,
Va sfîsiati parintii.
141. Ce sa mai spun de-atîtea mii
Gresale si ispite
Ce va rapesc de printre vii
Cu simturi adormite...
142. Si cum spuneam, v-alegeti voi
O soarta oarecare
Si daca-nvingeti, ca eroi
Gasiti evoluare.
143. Asa vreti unii bogatii
Imense, nesfîrsite
Prin care s-ajutati copii,
Fiinti nenorocite.
144. Si vi se dau, dar voi uitati
C-aveti o datorie
Si ori ajungeti ruinati,
Ori va treziti sub glie.
145. Iar altii, vreti sa fiti saraci
Mizerii sa va roada,
Unii smintiti si altii vraci
A lumii voastra coada.
omul:
146. Dar avionul? Vreau sa stiu
De ce asa o soarta...
Distrus fulgerator de viu
Pe-a fericirii poarta.
spiritul:
147. Ti-am mai vorbit de el curînd,
În cazul cu bogatii.
Pacatul i-a condus zburînd
Sa moara ca piratii.
148. Si totusi au evoluat
Caci adorau înaltul
Febrili în el s-au ridicat
Sa-si vada-aievea saltul
omul:
149. Stapîne, fii în veci slavit
Te vad acum oriunde
Si-n firul ierbii înverzit
Iubirea Ta patrunde.
150. Un pai, o floare, -un munte, -o stea,
Puterea Ti-o arata
Si toata fericirea mea
De Tine e legata.
151. Te vad si-n mine, -n sînul meu
Cu ochii Tai albastri
Si peste tot te vad mereu
Înconjurat de astri.
152. O, Doamne, fii bun si ma ia
La Tine-n cer, departe,
Acolo e iubirea mea
Reda-mi-o de se poate.
